Putin și Macron vor să consolideze eforturile pentru salvarea acordului nuclear iranian

de Cuget Liber Sâmbătă, 20 Iulie 2019 157
Președintele francez Emmanuel Macron și omologul său rus Vladimir Putin au convenit, joi, în cadrul unei convorbiri telefonice, să consolideze eforturile pentru a salva acordul nuclear iranian, a anunțat Kremlinul, relatează AFP.
Cei doi președinți "au subliniat faptul că acordul este un factor important pentru a asigura securitatea în Orientul Mijlociu și regimul de neproliferare nucleară" în cursul convorbirii telefonice care a avut loc la inițiativa Franței, potrivit Moscovei.
Ei au "notat importanța consolidării eforturilor tuturor statelor interesate în menținerea în totalitatea sa a acordului încheiat în 2015".
Cei doi șefi de stat au discutat și despre conflictul din Siria și Macron a acceptat invitația lui Vladimir Putin la manifestările pentru marcarea a 75 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste în cel de Al Doilea Război Mondial, de pe 9 mai 2020, de la Moscova, a precizat Kremlinul.
Tensiunile continuă să se amplifice în regiunea Golfului după retragerea unilaterală a SUA, în mai 2018, din acordul privind dosarul nuclear iranian semnat în 2015. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei