Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei respinge orice plan al Israelului de a ocupa părţi din Fâşia Gaza

de Sorin MIHALACHE Marţi, 14 Noiembrie 2023 3825
Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a respins orice plan al Israelului de a ocupa părţi din Fâşia Gaza sau de a crea zone de securitate în cadrul enclavei, declarând că principala cauză a crizei este negarea de către Israel a drepturilor legitime ale palestinienilor, a transmis presa de stat de la Amman, informează agenţia Reuters.
În declaraţii făcute la palatul regal, regele a fost citat spunându-le unor politicieni de rang înalt că nu poate exista nicio soluţie militară sau de securitate pentru conflictul dintre Israel şi palestinieni. El a spus că Gaza devastată de război nu ar trebui să fie separată de celelalte teritorii palestiniene de către Israel.
Monarhul haşemit a spus că „rădăcina crizei este ocuparea teritoriilor palestiniene de către Israel şi negarea drepturilor legitime ale palestinienilor. Soluţia începe de acolo şi orice altă cale este sortită eşecului şi unui nou ciclu de violenţă şi distrugere”.
Regele Abdullah al II-lea a spus că a avertizat de mult despre încălcările israeliene din Cisiordania, cu care Iordania împarte graniţa, iar atacurile coloniştilor evrei asupra civililor palestinieni ar putea extinde conflictul.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei