Regele saudit aprobă redeschiderea granițelor pentru pelerinii din Qatar

de Cuget Liber Vineri, 18 August 2017 178
Regele saudit Salman bin Abdulaziz Al Saud a aprobat intrarea în Arabia Saudită a pelerinilor din Qatar pentru pelerinajul anual al musulmanilor (Hajj), transmite presa de stat de la Riad. Potrivit sursei, regele Salman s-a oferit, de asemenea, să asigure pe cheltuiala sa transportul și cazarea pelerinilor.
Autoritățile de la Doha au acuzat Riadul de crearea de obstacole pentru pelerinii din Qatar, acuzație venită pe fondul crizei diplomatice dintre cei doi vecini și respinsă de saudiți.
Hajj - unul din cei cinci stâlpi ai islamului - este pelerinajul la Mecca, cel mai sfânt loc al islamului, pe care fiecare credincios musulman ar trebui să îl facă cel puțin o dată în viață, dacă îi permit sănătatea și mijloacele financiare.
Efectuarea călătoriei la Mecca a devenit însă dificilă pentru cetățenii din Qatar după ce Arabia Saudită a blocat transporturile aeriene și terestre directe din și spre micul emirat, cu care se învecinează la est. Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein și Egiptul au rupt relațiile diplomatice cu Qatarul în luna iunie și au impus acestei țări un embargou comercial și în domeniul transporturilor, acuzându-l că sprijină terorismul, ceea ce însă Doha neagă. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei