Remaniere guvernamentală la Tokyo pe fondul legăturilor dintre unii miniştri şi secta Moon

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 10 August 2022 63
Premierul nipon Fumio Kishida, a cărui popularitate este în scădere în ultima vreme, a procedat miercuri la o remaniere a guvernului său, schimbându-l inclusiv pe titularul de la Apărare, în contextul în care au ieşit la iveală legături controversate între Biserica Unificării, sau secta Moon, şi unii dintre miniştrii săi după asasinarea fostului premier Shinzo Abe, ceea ce a provocat un val de indignare în rândul populaţiei, potrivit Reuters şi AFP.
Shinzo Abe a fost împuşcat mortal la 8 iulie de un bărbat a cărui mamă este membră a acestei biserici, cunoscută pentru căsătoriile în masă şi devoţiunea adepţilor săi.

Potrivit presei, atacatorul le-a mărturisit anchetatorilor că mama sa a donat acestei biserici sume care au ruinat familia şi că este convins că Shinzo Abe a promovat această organizaţie religioasă.
Aceste declaraţii au pus în lumină presupuse legături dintre anumiţi membri ai Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, şi secta Moon.
Kishida, a cărui formaţiune PLD (dreapta naţionalistă) a obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile senatoriale de luna trecută, dispune potenţial de o perioadă de trei ani fără alegeri majore, ceea ce i-ar permite să-şi pună în aplicare programul.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei