România a primit, vineri, un avertisment de la CE pentru nerespectarea standardelor UE de calitate a aerului

de Cuget Liber Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009 410
Comisia Europeană (CE) a emis, vineri, avertismente către opt state membre, printre care și România, privind eșecul repetat de a îmbunătăți calitatea aerului, potrivit unui comunicat transmis de executivul european. Astfel, au fost trimise scrisori Austriei, Belgiei, Danemarcei, Franței, Greciei, României, Slovaciei și Ungariei, avertismentele referindu-se la emisiile excedentare de particule minuscule în suspensie cunoscute sub numele de PM 10. România a fost avertizată că trebuia să trimită o notificare până la sfârșitul lunii martie 2009, însă nu s-a achitat de această obligație, de aceea, CE a trimis un prim avertisment scris. Numeroase state membre au solicitat o extindere a termenului pentru atingerea standardului PM 10 până în iunie 2011, iar țărilor care au demonstrat că fac eforturi în vederea respectării acestui standard li s-au acordat unele prelungiri. Statele membre trebuie să demonstreze că au înregistrat progrese în vederea respectării standardelor până la termenul limită prelungit și că pun în aplicare un plan privind calitatea aerului cu acțiuni de reducere a emisiilor relevante pentru fiecare zonă de calitate a aerului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei