Scrisoare către Barroso: "În România democrația e atacată; e cazul pentru infringement"

de Cuget Liber Sâmbătă, 07 Iulie 2012 709
Gunther Krichbaum, președintele Comisiei de afaceri europene a Bundestagului, i-a cerut preșe-dintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, declanșarea procedurii de infringement împotriva României și suspendarea votului său în Consiliul European în urma subminării statului de drept și democrației.
"Vă scriu cu mare îngrijorare în legătură cu situația politică actuală din România. Ultimele evoluții indică faptul că România se îndreaptă spre o «democrație ghidată». În ultimele săptămâni, structurile politice au fost alterate cu o viteză rapidă. Statul de drept a fost subminat, independența sistemului judiciar a fost pusă sub semnul întrebării iar structurile alese democratic au fost suspendate", afirmă deputatul CDU Krichbaum, într-o scrisoare adresată lui Barroso pe 4 iulie, obținută de Mediafax.
El consideră că situația din România, de asalt la adresa democrației în sine, depășește evenimentele care au fost criticate pe drept în Ungaria în acest an, fiind necesare acțiuni la nivel european mai dure decât cele care au vizat Budapesta.
"Prin urmare, cer Comisiei Europene pe care o conduceți să ia în considerare atât declanșarea procedurii prevăzute de Tratatul UE la Articolul 7 (alineatul 3), precum și a procedurii de infringement potrivit articolului 258 din Tratatul de Funcționare a UE. Pe durata acestor proceduri, ar trebui instituită o suspendare a dreptului de vot al României", a cerut deputatul german.
Barroso îl avertizează pe Ponta
Evoluțiile recente din România pot pune în pericol progresele realizate în ultimii ani, avertizează Comisia Europeană, care anunță că președintele CE Jose Manuel Barroso a exprimat îngrijorările Bruxellesului într-o convorbire cu premierul Victor Ponta.
"Comisia este îngrijorată de evoluțiile actuale din România, în special în ceea ce privește acțiunile care par să reducă puterile instituțiilor independente, cum ar fi Curtea Constituțională. Statul de drept, verificările democratice și echilibrele democratice și inde-pendența justiției sunt pietrele de temelie ale democrației europene și sunt indispensabile pentru încrederea reciprocă în cadrul Uniunii Europene. Politica guvernului trebuie să respecte aceste principii și valori", arată un comunicat dat publicității vineri de CE.
Comisia Europeană reamintește, de asemenea, că finalizează în această perioadă raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare și atrage atenția că evoluțiile recente pot pune în pericol progresele realizate în ultimii ani.
Comunicatul CE mai anunță că președintele Comisiei Europene a avut vineri o discuție cu premierul României și-a exprimat îngrijorarea Comisiei. "Premierul Ponta va veni la Bruxelles joia viitoare pentru a discuta cu președintele Barroso aceste probleme. Între timp, Comisia va continua să analizeze situația și contactele cu autoritățile române vor continua", se mai spune în comunicatul CE.
Taguri

Comentează știrea

pierreluc
8 iulie 2012
propaganda

in romania democratia a fost atacata de basescu, uitati-va cati oamemeni au iesit pe strada in sprijinul lui ponta , antonescu si a coalitiei. doar nu inghetau ca mebuniipe visccol cand stirau jos boc ,joo basewcu

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei