Președintele rus, Vladimir Putin îi reunește, la Soci, pe omologii săi turc, Recep Tayyip Erdogan, și iranian, Hassan Rohani, pentru a lucra la reglementarea pe termen lung a conflictului sirian, cu câteva zile înaintea reluării negocierilor la Geneva, transmite AFP.
- Publicitate -
Prin acest summit, care are loc la Soci, pe litoralul rusesc al Mării Negre, liderul de la Kremlin, principalul susținător al lui Bashar al-Assad, vrea să pregătească perioada postconflict, în condițiile în care regimul sirian, sprijinit de armata rusă, a preluat de la rebeli și de la jihadiști controlul asupra unei mari părți a teritoriului țării.
Putin a precedat întâlnirea de la Soci cu intense contacte diplomatice, primindu-l, luni, pe președintele sirian Bashar al-Assad, pe care l-a introdus de facto în jocul diplomatic, și purtând, marți, discuții telefonice cu mai mulți șefi de stat, printre care președintele american, Donald Trump, pe care l-a asigurat că vrea să lucreze activ în favoarea unei reglementări pe termen lung a conflictului, după cum a indicat Kremlinul.
Rusia și Iran, aliate ale regimului de la Damasc, și Turcia, care îi susține pe rebeli, au patronat procesul de la Astana, care a permis instituirea a patru zone de detensionare pe teritoriul sirian.
Aceste măsuri au permis reducerea tensiunilor pe teren și reunirea în jurul unei singure mese a reprezentanților regimului și opoziției pentru abordarea unor probleme militare în timp ce negocierile de la Geneva se aflau într-un punct mort.