Sistemul sanitar din Afganistan este aproape de colaps după venirea talibanilor la putere. Până acum, s-au închis 2.000 de spații de îngrijire medicală din Afganistan din cauza lipsei de lichidități și a crizei economice cu care se confruntă țara.
- Publicitate -
„Oamenii vor mai accepta să lucreze fără salariu timp de doar câteva săptămâni”, a avertizat Alexander Matheou, director pentru Asia-Pacific al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, în cadrul unei conferinţe de presă de la Kabul.
„Dar când nu vor mai exista medicamente, electricitate, şi nimic de oferit pacienţilor, vor închide”, a adăugat el.
Afectată de decenii de război, economia afgană este parţial oprită după ce talibanii au preluat puterea la jumătatea lunii august, din cauza îngheţării ajutorului internaţional şi a bunurilor afgane deţinute în străinătate care o ţin sub perfuzie. Fără finanţare internaţională, numeroase ONG-uri, pe care se baza în mare parte sistemul sanitar până acum, sunt în căutare de bani sau au fost nevoite să-şi înceteze operaţiunile.
„Asta este ceea ce paralizează sistemul de sănătate. Provocarea este de a găsi mijloace de finanţare alternative”, a explicat Matheou pentru AFP, la finalul unei vizite de patru zile în Afganistan.
„Peste 2.000 de spații de îngrijire medicală s-au închis” şi circa 23.000 de lucrători în sănătate, între care 7.000 de femei, nu mai primesc salariu sau au fost nevoiţi să-şi înceteze activitatea, a precizat el. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat, săptămâna trecută, că mai puţin de o cincime din centrele de îngrijire din Afganistan funcţionează încă la capacitate totală, două treimi ducând lipsă de medicamente de bază.