Un judecător federal din Philadelphia a confirmat joi o decizie care autorizează crearea primei săli de injectare controlată a drogurilor în SUA, dar procurorul federal a anunțat deja că va face apel, potrivit Agerpres. Proiectul a fost lansat de asociația Safehouse, creată special pentru această ocazie, și beneficiază de sprijinul autorităților locale și al primarului Jim Kenney, precum și al procurorului local, Larry Krasner.
- Publicitate -
Însă procurorul federal, care este în subordinea directă a Departamentului de Justiție, s-a aliniat poziției administrației președintelui Donald Trump, care s-a opus deschiderii acestei săli, al cărei loc de implementare nu a fost încă anunțat. Comparând locul cu o 'crack house' (spațiu abandonat unde se consumă clandestin droguri), procurorul invocă o lege federală care interzice deschiderea și exploatarea oricărui loc destinat fabricării, comercializării sau consumului de droguri.
Însă într-o primă decizie, stabilită la începutul lunii octombrie, judecătorul federal Gerald McHugh a concluzionat că "scopul ultim al instalației Safehouse era de a diminua consumul de droguri, nu de a-l facilita". Marți, același magistrat a confirmat decizia și a respins un recurs al guvernului.
Mai multe alte orașe din SUA și-au exprimat interesul pentru crearea de astfel de centre, cum ar fi New York, al cărui primar, Bill de Blasio, a spus în mai 2018 că vrea crearea a patru săli, pe baza unui raport al autorităților sanitare municipale.