Szijjarto: Embargoul Ucrainei împotriva Ungariei privind tiţeiul din Rusia, orchestrat de la Bruxelles

de Sorin MIHALACHE Luni, 05 August 2024 153
„Decizia Kievului de a opri livrările Lukoil către Ungaria şi Slovacia a fost probabil orchestrat de la Bruxelles, deoarece acesta nu poate suporta faptul că Ungaria nu a cedat în faţa presiunilor”, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, citat de agenţia MTI.
Adresându-se participanţilor la un eveniment organizat de Mathias Corvinus Collegium la Esztergom, ministrul a declarat că „Uniunea Europeană a pierdut mult din putere, dar cu siguranţă nu este atât de slabă încât să tolereze ca o ţară candidată să ia o decizie fără nicio consultare”, ameninţând securitatea aprovizionării cu energie a două state membre ale UE.
El a spus că acţiunea Ucrainei a afectat o treime din importurile de ţiţei ale Ungariei şi 40-45% din importurile Slovaciei, „un risc semnificativ pentru aprovizionarea cu energie”.
În plus, „Croaţia a abuzat de poziţia sa prin creşterea de mai multe ori a taxelor de tranzit şi limitând Ungaria la contracte pe termen scurt”, a adăugat el. Şeful diplomaţiei ungare a declarat că „Bruxelles-ul şi Zagrebul nu ar trebui să dicteze traseul resurselor noastre energetice, aşa cum nici noi nu le spunem altora”.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei