Tăietori de lemne, decapitați de islamiști

de Cuget Liber Marţi, 01 August 2017 206
Șapte tăietori de lemne răpiți săptămâna trecută au fost decapitați de islamiști în fieful lor din sudul Filipinelor, a anunțat luni poliția, relatează AFP.
Cadavrele victimelor au fost găsite duminică într-un sat de munte din insula Basilan, a declarat comandantul poliției locale, John Cundo.
El a acuzat o ramură locală a grupării islamiste Abou Sayyaf că a comis aceste crime din răzbunare, și nu din motivele infracționale sordide obișnuite. Gruparea s-a specializat în răpiri în schimbul obținerii de răscumpărări.
Ramura locală a grupării este condusă de un înalt responsabil al Abou Sayyaf, Furuji Indama.
"A fost un act de răzbunare din partea Indama, care a imputat poate responsabilitatea distrugerii plantației sale de cauciuc acestor tăietori de lemne. Răpitorii nu au cerut răscumpărare, i-au decapitat imediat", a spus el.
Abou Sayyaf este o ramificație extremistă a insurecției separatiste musulmane care a făcut peste 120.000 de morți din anii ‘70 în sudul acestui arhipelag cu populație majoritar catolică.
Gruparea a fost creată în anii ‘90 cu ajutorul finanțărilor din partea unui membru al familiei liderului Al-Qaida Osama ben Laden.
De atunci, gruparea s-a scindat în mai multe facțiuni. Una dintre ele, cu baza la Basilan, a jurat credință organizației Statul Islamic (SI), iar unii dintre membrii săi s-au retras de la sfârșitul lunii mai în cartiere din Marawi, un oraș musulman din regiunea meridională Mindanao.
Confruntările s-au soldat cu 650 de morți și aproape 400.000 de persoane strămutate.
Președintele filipinez Rodrigo Duterte a decretat legea marțială pe o treime din sudul arhipelagului, inclusiv la Basilan, în încercarea de a face față amenințării islamiste.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei