Uniunea Europeană trebuie să-și deschidă porțile și să accepte noi membri din Balcanii de Vest pentru a evita riscul unui nou război în regiune, a declarat, ieri, în Parlamentul European de la Strasbourg, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, declanșând o posibilă ciocnire cu Franța și cu alte state care se opun extinderii, informează Reuters.
- Publicitate -
"Dacă nu ne deschidem spre țările din acea regiune extrem de complicată și tragică și dacă nu le oferim o perspectivă europeană, vom asista la reizbucnirea războiului în acea zonă, așa cum am văzut în anii 1990", a declarat Juncker. "Nu vreau să văd o revenire a războiului în Balcani, așa că trebuie să ne deschidem către ei", a mai spus el.
Parlamentul European presează pentru o extindere a UE în regiunea Balcanilor Occidentali, marcată încă de cicatricile războaielor etnice din anii 1990 și de o reputație precară în privința statului de drept.
Polonia, Italia și Austria se numără printre statele din UE favorabile accelerării eforturilor de deschidere a blocului comunitar spre această regiune, în care influența Rusiei și a Chinei se află în creștere.