Theresa May, declarații importante despre libera circulație a cetățenilor europeni în Marea Britanie

de Cuget Liber Joi, 06 Aprilie 2017 193
Premierul Theresa May a declarat că libera circulație a cetățenilor europeni în Marea Britanie ar putea să fie extinsă pentru o perioadă după Brexit.

Aceasta a explicat că va exista o perioadă de implementare după semnarea unui acord de ieșire din blocul comunitar, întrucât instituțiile guvernamentale și economice au nevoie de un timp de adaptare față de noile restricții.

Guvernul insistă în continuare că ieșirea din blocul comunitar va însemna automat mai mult control asupra granițelor naționale ale Regatului Unit. 

"Voi ați utilizat fraza perioadă de tranziție; dar eu am folosit fraza perioadă de implementare. După ce obținem un acord și stabilim care va fi relația noastră în viitor, va exista necesitatea unei perioade în care întreprinderile și agențiile guvernamentale să-și adapteze sistemele și să meargă înainte, în funcție de natura acordului - dar va exista o perioadă de implementare a acordului", a declarat May în timpul primei sale vizite în Arabia Saudită, potrivit news.ro.

Totuși, premierul a insistat că va continua să aibă control asupra politicii de imigrație în această perioadă de implementare a acordului de Brexit. "Este crucial pentru publicul britanic... să se asigure că noi avem control asupra granițelor noastre și imigrației. Exact asta vom face când ieșim din Uniunea Europeană".

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei