Trump a promulgat sancțiunile la adresa Rusiei adoptate de Congres

de Cuget Liber Miercuri, 02 August 2017 115
Președintele american, Donald Trump, a promulgat miercuri sancțiunile la adresa Rusiei adoptate de ambele camere ale Congresului SUA, informează New York Times. Pachetul legislativ limitează și prerogativele liderului de la Casa Albă în privința unei eventuale ridicări a sancțiunilor, adaugă cotidianul citat.

Zilele trecute, Camera Reprezentanților și Congresul au adoptat un set de sancțiuni la adresa Rusiei cu vot majoritar covârșitor. La această situație s-a ajuns și grație contribuției minorității democrate, care a votat cot la cot cu republicanii. Odată votată, legea a fost transmisă Casei Albe, urmând ca și președintele Donald Trump să ia o decizie în acest sens.
Noile sancțiuni au stârnit furia Moscovei. Ca răspuns, liderul de la Kremlin a anunțat că va expulza 755 de diplomați americani, inflamarea relațiilor dintre cele două state atingând astfel un nou maxim.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei