Ministerul de externe al Ucrainei a respins în termeni fără echivoc posibilitatea plasării Crimeii sub mandat ONU până la crearea condiţiilor pentru organizarea unui referendum care să respecte toate normele democratice în această peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014, după ce şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, a făcut o propunere în acest sens, relatează agenţia EFE.
- Publicitate -
„Integritatea teritorială a Ucrainei nu a fost şi nu va face niciodată obiectul unei dezbateri sau al unui compromis. Crimeea este Ucraina. Punct”, a transmis Ministerul ucrainean de Externe într-un comunicat.
MAE ucrainean subliniază că peninsula Crimeea se află în interiorul frontierelor Ucrainei recunoscute la nivel internaţional în 1991 şi insistă că singura soluţie acceptabilă este de a forţa Kremlinul să părăsească acest teritoriu.
Ministrul polonez de externe a sugerat internaţionalizarea temporară a statutului Crimeii ca unul dintre compromisurile posibile pentru a obţine pacea între Ucraina şi Rusia prin negocieri. Sikorski a făcut aceste remarci în timpul forumului Strategiei Europene de la Yalta, desfăşurat pe 8 şi 9 septembrie, la Kiev.