Ucraina şi Canada se angajează să îşi continue cooperarea pe termen lung

de Sorin MIHALACHE Marţi, 02 Mai 2023 198
Premierul canadian Justin Trudeau şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au anunţat continuarea programului bilateral de cooperare pe termen lung, transmite agenţia AFP.
Cei doi lideri au avut, luni, o conversaţie telefonică la finalul căreia şeful guvernului canadian s-a angajat să susţină Ucraina cât va fi nevoie. „Canada va continua să le ofere asistenţă militară, umanitară şi financiară”, a asigurat premierul Trudeau.
La rândul său, în cadrul discursului zilnic televizat, preşedintele ucrainean a lăudat, luni seară, programul de cooperare pe termen lung în domeniul apărării dintre Ucraina şi Canada. „Canada a început deja confiscarea bunurilor ruseşti”, a afirmat preşedintele Zelenski, adăugând că „acesta este un exemplu semnificativ pentru toate celelalte ţări ale lumii”.
Canada a antrenat deja peste 36.000 de soldaţi ucraineni din septembrie 2015 şi această misiune a fost prelungită până în martie 2025.
Ottawa a anunţat în martie că misiunea sa de formare a inginerilor ucraineni a fost prelungită până în octombrie şi a anunţat decizia de a oferi instruire în domeniul medicinei de război. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei