UE, apel către SUA: "Este o decizie regretabilă, ar trebui revizuită!"

de Cuget Liber Luni, 03 Septembrie 2018 170
Uniunea Europeană a lansat un apel, sâmbătă, Statelor Unite să-și reconsidere "decizia regretabilă", anunțată cu o zi mai devreme, de a opri finanțarea Agenției ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA), relatează AFP.
UE a subliniat importanța continuării acestui sprijin internațional acordat UNRWA, care administrează școli pentru sute de copii palestinieni în teritoriile palestiniene, dar și în Liban, Iordania și Siria.
"Decizia regretabilă a Statelor Unite de a nu mai lua parte la acest efort internațional și multilateral lasă un gol considerabil", a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAS), serviciul diplomatic al UE, într-un comunicat.
"Ne exprimăm speranța că Statale Unite vor reconsidera această decizie", a adăugat purtătorul de cuvânt. "Statele Unite au jucat întotdeauna și vor continua să joace un rol esențial în toate eforturile pentru instaurarea păcii în Orientul Mijlociu", a continuat el.
"UE va continua să colaboreze cu Statele Unite și ceilalți parteneri internaționali și regionali pentru a realiza acest obiectiv comun", potrivit comunicatului.
Vineri, Statele Unite au anunțat că vor înceta să mai finanțeze UNRWA, o organizație cu activități "iremediabil tendențioase", potrivit purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei