Uleiul care va fi folosit la încoronarea regelui Charles al III-lea în luna mai a fost sfinţit la Ierusalim, a anunţat Palatul Buckingham, potrivit AFP.
- Publicitate -
Patriarhul grec ortodox Teofil al III-lea şi arhiepiscopul anglican de Ierusalim, Hosam Naoum, au binecuvântat Sfântul Mir cu prilejul unei ceremonii speciale desfăşurate în Biserica Sfântului Mormânt, în cetatea veche a Ierusalimului, unde a fost răstignit, înmormântat şi apoi a înviat Iisus, potrivi credinţei creştine, a precizat Palatul într-un comunicat.
Charles al III-lea şi soţia sa, regina consoartă Camilla, vor fi miruiţi cu acest ulei în timpul ceremoniei de încoronare desfăşurată la Abaţia Westminster din Londra, pe 6 mai.
Uleiul a fost produs din măsline recoltate din două plantaţii de măslini situate pe Muntele Măslinilor din Ierusalim, la Mănăstirea Înălţarea Domnului şi la Biserica Sfânta Maria Magdalena, unde este înmormântată bunica lui Charles, prinţesa Alice a Greciei.
Măslinele au fost prelucrate în oraşul palestinian Betleem din Cisiordania, teritoriu ocupat de Israel din 1967.