Un avion, întors din drum din cauza unui pasager. Ce s-a întâmplat la bordul aeronavei

de Cuget Liber Duminică, 09 Septembrie 2018 137
Un avion care efectua un zbor între orașul australian Perth și Londra, operat de compania aeriană Qantas, a fost nevoit să se întoarcă din drum după două ore din cauza unui pasager recalcitrant, transmite sâmbătă dpa.
Pasagerul respectiv, un bărbat în vârstă de 32 de ani, a fost încătușat și preluat de poliția australiană sâmbătă noaptea după ce avionul, un model Boeing 787-9 Dreamliner, a revenit pe aeroportul din Perth (vestul Australiei).
Mai mulți martori au declarat că bărbatul în cauză s-a blocat în toaleta avionului pentru mai mult de o oră, după care a ieșit și a început să țipe și să-i amenințe pe ceilalți pasageri.
''Echipajul a cerut ajutor din partea unor pasageri. Înțeleg că bărbatul a fost imobilizat în partea din spate a avionului'', a declarat o pasageră care a asistat la incident, Christine Kohli.
Zborul direct între Perth și Londra durează aproximativ 17 ore, fiind unul dintre cele mai lungi zboruri fără escală din lume.
Compania aeriană Qantas le-a prezentat scuze celorlalți pasageri ai cursei Perth-Londra, dar a subliniat că va avea în continuare o abordare de toleranță zero față de pasagerii care îi perturbă zborurile.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei