Un lac din Patagonia care a devenit roz peste noapte a provocat panică în rândul locuitorilor din zonă, dar și controverse în rândul autorităților, scrie Insider. La originea conflictului se află permisiunea acordată companiilor de pescuit de a deversa deșeuri în Laguna de Corfo, la 30 de kilometri de orașul Trelew din Chubut.
- Publicitate -
Potrivit experților și activiștilor de mediu, lacul a fost poluat cu un lichid de culoare roz, sulfura de sodiu, un agent antibacterian care contaminează, de asemenea, pânza freatică a râului Chubut și alimentarea cu apă a orașelor din regiune. Cu toate acestea, Șeful Gărzii de Mediu din provincia Chubut, Juan Micheloud, a declarat pentru AFP că substanțele chimice vărsate în apă nu sunt dăunătoare: „Culoarea roz nu provoacă daune și va dispărea în câteva zile”.
Deși incidentul a avut loc în urmă cu patru zile, lacul este în continuare roz. Lacul, cu o suprafață de 10 până la 15 hectare, este situat în parcul industrial din Trelew, care a fost fondat de coloniștii galezi în urmă cu peste 150 de ani. Pescuitul este important pentru cei 600.000 de locuitori din Chubut, alături de agricultură, industria alimentară și turism.