Un oraș întreg din Canada, evacuat din cauza incendiilor

de Cuget Liber Joi, 05 Mai 2016 180
Aproape 30.000 de locuitori au părăsit Fort McMurray, după ce au primit ordinul de evacuare în timp ce incendiile de pădure devastau primele case ale acestui oraș situat la 400 de kilometri nord de Edmonton, capitala provinciei Alberta (vest), transmite AFP.
"Incendiul avansează rapid, a fost declarat ordinul de evacuare pentru toate cartierele orașului cu 100.000 de locuitori", au anunțat serviciile de urgență din Alberta.
"Este o situație înfricoșătoare și stresantă pentru persoanele care au fost nevoite să își părăsească locuința în aceste condiții", a declarat premierul provinciei, Rachel Notley, în cursul unei conferințe de presă.
Ținut sub control până luni seară, în sudul orașului, incendiul a fost împins de vânturi spre nord-est cu 50 de kilometri pe oră și a cuprins rapid marți primele cartiere din cauza secetei care afectează provincia unde recordurile de temperatură au ajuns la aproape 30 de grade Celsius.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei