Pe cine au trimis constănțenii în Parlamentul României? Iată numele celor care ajung în noul legislativ

Uraganul Milton, de categoria 5, se îndreaptă spre Florida. Locuitorii au primit ordin de evacuare

de Madalina PETRESCU Marţi, 08 Octombrie 2024 293
Statele Unite se pregătesc de un nou dezastru! Milton, un uragan de categoria 5, care va aduce vânturi de peste 250 de kilometri pe oră, va lovi Florida. Iar locuitorilor li s-a spus să se pregătească pentru cea mai mare evacuare din ultimii ani. Şi Europa se află sub alertă de vreme rea. În mai multe regiuni din Franţa şi Spania, a plouat torenţial peste noapte.

Uraganul Milton, de categoria 5, şi considerat drept unul dintre cele mai puternice din ultimii ani, a băgat spaima în localnicii din Tampa, Florida.

Situaţia este atât de alarmantă, încât oamenii au fost avertizaţi să îşi scrie numele pe mâini, pentru a fi identificaţi în cazul în care sunt luaţi de ape. Pentru a-şi proteja cât de cat casele, locuitorii au ridicat bariere din sute de saci de nisip, iar unii s au baricadat deja în case.

Kamala Harris, vicepreședinta SUA: „Acesta va fi un uragan foarte, foarte serios. Şi vă îndemn să luaţi tot ce aveţi nevoie, să ascultaţi ordinele pe care le primiţi de la autorităţile locale”.

Centrul pentru Uragane a prognozat valuri de până la 4,5 m

Centrul Naţional pentru Uragane din SUA a estimat că uraganul Milton ar putea lovi în apropierea zonei metropolitane Tampa Bay, unde locuiesc peste 3 milioane de oameni şi unde unele persoane evacuate au avut deja de-a face, în drumul lor spre ieşirea din oraş, cu mormanele de resturi lăsate în urmă de Helene. Cu rafale de vânt de până la 270 km/h, Milton a ajuns la categoria maximă pe scara Saffir-Simpson a uraganelor, care are cinci nivele. Viteza vântului ar putea scădea la 233 km/h până când se va apropia de Florida, potrivit Centrului pentru Uragane, ceea ce ar face să fie un uragan de categoria 4, cu potenţial de a produce pagube catastrofale, inclusiv întreruperi de curent electric ce ar putea să dureze zile întregi.

Presiunea minimă a uraganului Milton a scăzut sub 900 mb, cu o presiune centrală de 897 mb, făcându-l al cincilea cel mai intens uragan din istoria Atlanticului. O furtună monstru de categoria 5, cu vânt susținut de 180 mph și rafale de până la 225 mph.

Meteorolog american: Este al patrulea cel mai puternic uragan înregistrat vreodată în această parte a lumii

"Nu mai am cuvinte pentru a vă descrie meteorologic ochiul mic și intensitatea furtunilor. Acesta este acum al patrulea cel mai puternic uragan înregistrat vreodată în această parte a lumii. Ochiul este mic, de aproape 3,8 mile lățime. Acest uragan se apropie de limita matematică a ceea ce poate produce atmosfera Pământului deasupra acestei ape oceanice", a transmis pe reşeaua de soocializare X meteorologul american Noah Bergren.

Sute de mii de oameni au primit ordin de evacuare

Luni, la ora locală 22:00 (marţi, ora 05:00 ora României), ochiul furtunii se afla la 60 km nord-nord-vest de Progreso, un port mexican din apropierea capitalei statului Yucatan, Merida, şi la 1.015 km sud-vest de Tampa, deplasându-se spre est cu 15 km/h. Milton este aşteptat să lovească extremitatea nordică a Peninsulei Yucatan în primele ore ale zilei de marţi (ora locală). În zonă se află pitorescul oraş din epoca colonială Merida, cu o populaţie de 1,2 milioane de locuitori şi mai multe ruine mayaşe, populare printre turişti, precum şi portul Progreso.

În Florida, comitatele de pe coasta de vest au ordonat locuitorilor din zonele joase să se adăpostească pe terenuri mai înalte. Comitatul Pinellas, care include oraşul St. Petersburg, a ordonat evacuarea a peste 500.000 de persoane. Comitatul Lee a anunţat că 416.000 de persoane trăiesc în zonele sale de evacuare obligatorie. Cel puţin alte şase comitate de coastă au ordonat evacuarea, inclusiv comitatul Hillsborough, care include oraşul Tampa. Cu o ultimă zi de evacuare marţi, oficialii locali şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la blocajele în trafic şi cozile lungi la benzinării. Eforturile de ajutorare continuă în mare parte din sud-estul Statelor Unite în urma uraganului Helene, un uragan de categoria 4 care a atins Florida la 26 septembrie, a ucis peste 200 de persoane şi a provocat pagube de miliarde de dolari în şase state.

Europa, sub asediul ploilor

Europa nu scapă nici ea de furia naturii. În mai multe regiuni din Spania, s-au rupt norii peste noapte. Meteorologii au emis o atenţionare de ploi torențiale, furtuni și vânturi puternice în zece regiuni, printre care Andaluzia și Madrid.
Franța se confruntă şi ea cu vijelii. 11 departamente sunt sub cod portocaliu de vreme rea, iar regunile Toscana și Liguria din Italia sub alertă de inundaţii.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei

Redacție Abonamente Publicitate Contact Arhivă Anunțuri Sursa de Sănătate Termeni și condiții Politica de confidențialitate