Vaticanul interzice pâinea fără gluten la Împărtășanie. Regula trebuie urmată de 1,2 miliarde de catolici

de Cuget Liber Miercuri, 12 Iulie 2017 288
Vaticanul interzice pâinea fără gluten, folosită la împărtășanie.
"Este un abuz grav să introduci alte substanțe precum fructe, zahăr sau miere atunci când produci pâinea pentru împărtășanie", spune cardinalul Robert Sarah. Regula trebuie urmată de 1,2 miliarde de catolici din toată lumea. La cererea Papei Francisc, anunțul a fost făcut printr-o scrisoare către episcopi, redactată de cardinalul Robert Sarah, scrie The Independent.
"Este datoria episcopului ca distribuitor principal al tainelor lui Dumnezeu să vegheze asupra calității vinului și a pâinii folosite la împărtășanie", a notat cardinalul.
El spune că pâinea trebuie preparată din grâu pur. Este însă acceptată cea cu un conținut scăzut de gluten, dar bogată suficient în proteine, pentru a nu fi nevoie de aditivi.
Regula era necesară, spune Sarah, pentru că astăzi pâinea este cumpărată de la supermarketuri și chiar de pe internet, în loc să fie făcută de oamenii din diverse comunități religioase.
De asemenea, vinul nu trebuie amestecat cu alte substanțe, ci să fie natural, din struguri puri. Este interzisă folosirea vinului de proveniență îndoielnică, se mai subliniază în scrisoare.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei