Vizate sunt femeile! Agenţia Europeană pentru Medicamente adaugă un nou efect advers produs de vaccinurile împotriva COVID-19

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 29 Octombrie 2022 908
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat vineri adăugarea menstruaţiilor abundente la lista efectelor secundare ale vaccinurilor ARNm împotriva COVID-19 fabricate de Moderna, precum şi de Pfizer şi partenerul său, BioNTech, informează Reuters.

Cazuri de menstruaţii abundente - sângerare caracterizată printr-un volum şi/sau o durată crescute care afectează calitatea vieţii - au fost raportate în timpul studiilor clinice, în viaţa reală şi în literatura medicală, a precizat EMA.

Cazurile - care au fost, în ce mai mare parte, puţin grave şi temporare - au fost raportate după prima, a doua şi după doze booster ale vaccinului Comirnaty, de la Pfizer-BioNTech, şi vaccinului Spikevax, al Moderna, mai spune Agenţia.

Autoritatea de reglementare a ajuns acum la concluzia că există cel puţin o ''posibilitate rezonabilă'' ca menstruaţiile abundente să aibă o asociere cauzală cu aceste vaccinuri.

Pfizer, BioNTech şi Moderna nu au fost disponibile imediat pentru a comenta informaţia.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei