Washingtonul doreşte să vadă progrese reale înainte de a refinanţa UNRWA

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 24 Aprilie 2024 160
Statele Unite vor să vadă progrese reale în cadrul agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) înainte de a relua finanţarea acestei organizaţii, a afirmat un purtător de cuvânt al Casei Albe, citat de agenţia AFP.
„În ceea ce priveşte finanţarea noastră pentru UNRWA, este în continuare suspendată, va trebui să vedem progrese reale înainte ca asta să se schimbe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby.
Această precizare intervine la o zi după publicarea unui raport al unor experţi mandataţi de ONU care au ajuns la concluzia că UNRWA are probleme de neutralitate politică în Fâşia Gaza, dar şi că Israelul nu a oferit încă dovada cu privire la o presupusă implicare a anumitor angajaţi în relaţii cu organizaţii teroriste.
„Salutăm rezultatele acestui raport şi sprijinim cu fermitate recomandările pe care acesta le conţine”, a spus purtătorul de cuvânt, subliniind că guvernul american are, însă, constrângeri legale în acest sens.
O lege bugetară adoptată în martie suspendă efectiv orice finanţare americană pentru UNRWA timp de un an. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei