Zelenski a asistat la ceremonia funerară pentru oficialii decedaţi în elicopterul prăbuşit lângă Kiev

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 21 Ianuarie 2023 179
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a asistat sâmbătă la serviciul funerar în memoria fostului ministru de interne Denis Monastirski, decedat în accidentul de elicopter produs miercuri într-o suburbie a Kievului, informează DPA şi Reuters.

Zelenski şi soţia sa, Olena, au luat parte la ceremonia desfăşurată la Kiev, a transmis agenţia de stat Ukrinform.

La ceremonie au fost depuse nouă sicrie, pentru toţi cei aflaţi în elicopterul prăbuşit miercuri.

În total, 14 persoane - printre care Monastîrski, adjunctul său şi alţi cinci oficiali de rang înalt din minister, dar şi un copil -, au murit în accidentul produs la Brovarî, o suburbie a Kievului, când elicopterul Super Puma, de fabricaţie franceză, s-a prăbuşit lângă o grădiniţă.

''O tristeţe de nedescris ne cuprinde sufletul. Ucraina îşi pierde cei mai buni fii şi fiice în fiecare zi'', a scris Zelenski sâmbătă într-o postare pe Telegram.

Un serviciu funerar în memoria victimelor a avut loc şi la Brovarî, simultan cu cel de la Kiev.

Preşedintele Zelenski a însărcinat serviciul secret ucrainean SBU să investigheze cauza accidentului, care rămâne neclară deocamdată.

Foto: Agerpres 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei