În perioada 8 decembrie - 14 decembrie 2008, Direcția Sanitară - Veterinară Constanța a efectuat controale pentru depistarea cărnii și a produselor din carne de porc contaminate cu dioxină, provenite din Irlanda. Au fost verificate 60 de unități, din care 12 unități de tranșare și procesare, 18 depozite frigorifice și 30 de unități de vânzare cu amănuntul. În urma controalelor a fost identificată și sechestrată o cantitate de 117,5 kg produse din carne de porc infestate cu dioxină.
- Publicitate -
Directorul adjunct D.S.V. Constanța, Gheorghe Dinca, a explicat situația din ultimele zile, de la nivel local. "Pe data de 8 decembrie, am primit o notă de serviciu, conform căreia, în România nu a intrat carne infestată cu dioxină, importată direct din Irlanda. În zilele de 10 și 11 decembrie, am primit patru sisteme de alertă, cu privire la existența în România a produselor din carne, care au ca țară de origine, Irlanda. Un sistem de alertă viza un transport din Italia, cu carne de origine irlandeză, la o unitate de procesare din Constanța. Celelalte trei s-au referit la județele Vâlcea, Giurgiu și municipiul București. Carnea care a ajuns în Giurgiu a fost procesată ulterior în Vâlcea și o parte a fost comercializată în Constanța", a declarat pentru Cuget Liber, Gheorghe Dinca. "Marea parte a cărnii a fost procesată și consumată, din cauza descoperirii întârziate a dioxinei, în carne. Au fost loturi care au intrat în România, încă din septembrie", a precizat directorul adjunct.
De ce s-a aflat atât de târziu de prezența dioxinei în loturile de carne din Irlanda? "Totul a pornit de la un procesator irlandez, care a schimbat uleiul cu care se preparau furajele și care conținea cantități însemnate de dioxină. Crescătorul irlandez n-a știut de acest lucru, iar expertiza periodică a cărnii s-a făcut târziu, la ceva timp după ce s-a produs incidentul. În plus, la nivel comunitar, nu există un control fito-sanitar detaliat, atunci când produsele din carne intră dintr-o țară în alta din Uniunea Europeană", a explicat Ghorghe Dinca.
Consiliul științific al Autorității Naționale Sanitar - Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a anunțat, în comunicatul de presă din 14 decembrie 2008, următoa-rele: "Consumul de carne de porc, în acest moment, este fără pericol pentru consumatori și se recomandă populației să nu aibă rețineri din acest punct de vedere."
În ciuda asigurărilor date de autoritatea sanitar - veterinară, românii continuă să se ferească de carnea de porc și produsele din porc și preferă să cumpere, din ce în ce mai mult, carne de pasăre. Astfel, Cră-ciunul, în acest an, riscă să devină o afacere bănoasă pentru crescătorii de păsări. În loc de tobă și caltaboș, pe masa de sărbători vor fi aripioare și șnițel de pui.