Joi, 04 Iunie 2026

30 de persoane, inculpate pentru terorism

de Cuget Liber Marţi, 12 Mai 2015 133 < 1 min citire
30 de persoane, inculpate pentru terorism
Parchetul macedonean a anunțat că există 18 kosovari printre cele 30 de persoane de origine albaneză inculpate pentru 'terorism' și care au fost arestate după lupte sângeroase în care s-au confruntat polițiști și membri ai unui grup înarmat, în acest sfârșit de săptămână la Kumanovo (nord), în apropiere de frontiera cu Kosovo, informează AFP.Din cei 30 de inculpați, '18 sunt kosovari, 11 sunt cetățeni macedoneni, dintre care doi trăiesc în Kosovo și unul provine din Albania, dar locuiește în Germania. Majoritatea au intrat ilegal în Macedonia', a anunțat parchetul într-un comunicat de presă.
Aceste violențe au avut loc pe fondul unei profunde crize politice, survenită în această țară care de 10 ani are statut de candidat oficial pentru aderarea la UE.
Violențele, în care și-au pierdut viața 22 de oameni — 8 polițiști și 14 membri ai grupului înarmat — au provocat un val de îngrijorare din partea NATO și UE și au realimentat temerile cu privire la un conflict similar celui din 2001, în care, timp de șase luni, s-au confruntat forțele armatei macedonene și rebeli albanezi, aceștia din urmă cerând mai multe drepturi în cadrul societății.
Taguri
Articolul anterior Noi reglementări privind certificarea încadrării vehiculelor
Articolul următor Maersk Line a comandat zece mega-portcontainere, în Coreea de Sud

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei