Un autocar care transporta turiști polonezi s-a răsturnat ieri pe o autostradă din Italia, în apropiere de Veneția, accidentul soldându-se cu rănirea a 56 de persoane, majoritatea având răni ușoare, a anunțat agenția ANSA, citată de AFP.
- Publicitate -
Potrivit poliției rutiere, șoferul autocarului care transporta 71 de persoane spre o stațiune balneară din Italia ar fi adormit la volan.
Accidentul s-a produs în jurul orei 05.00 GMT (08.00, ora României) pe autostrada A4, în apropiere de Veneția. Vehiculul a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-un șanț. Dintre răniți, majoritatea au răni ușoare și contuzii, potrivit agenției ANSA.
Agenția italiană anunțase inițial că 14 persoane au fost rănite, dintre care una grav.