Sâmbătă, 13 Iunie 2026

A murit băiatul de 15 ani din Timiș după două săpămâni de la accidentul cu trotineta electrică

de Antonia IVAN Sâmbătă, 13 Iunie 2026 26 1 min citire
A murit băiatul de 15 ani din Timiș după două săpămâni de la accidentul cu trotineta electrică
Un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a murit, la două săptămâni după ce a suferit un accident grav în timp ce se deplasa pe o trotinetă electrică. Băiatul ajunsese în stare de moarte cerebrală imediat după impact, iar decesul a fost anunțat de familie prin mesaje publicate pe rețelele de socializare.
Accidentul s-a produs după ce minorul a plecat de la școală, în timpul programului, împreună cu alți doi colegi, toți circulând pe trotinete electrice. La un moment dat, adolescentul a pierdut controlul direcției și a căzut violent pe asfalt, suferind răni extrem de grave.
Medicii care l-au îngrijit au declarat că starea sa a fost critică încă de la momentul internării, iar evoluția a fost una fără șanse de recuperare. Familia a sperat până în ultimul moment într-o ameliorare, însă deznodământul a fost tragic.
Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere, imaginile arătând momentul în care tânărul pierde controlul trotinetei și cade pe carosabil. Un șofer aflat în zonă a oprit imediat și a sunat la 112.
În urma tragediei, familia adolescentului a transmis mesaje emoționante de rămas-bun pe internet, iar mătușa băiatului, cadru medical, a inițiat o petiție pentru interzicerea trotinetelor electrice pentru minori, invocând riscurile ridicate la care sunt expuși copiii.
Cazul readuce în atenție numărul tot mai mare de accidente în care sunt implicate trotinete electrice, multe dintre ele produse pe fondul vitezei excesive și al lipsei echipamentelor de protecție, scrie observatornews.ro.
Taguri
Articolul anterior Șofer fără permis și cu alcoolemie mare, prins pe un motociclu neînregistrat în Cobadin
Articolul următor Incendiu puternic la Cogealac. Mii de baloți de paie au ars în două hale agricole

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei