Vineri, 05 Iunie 2026

A murit fostul preşedinte al Ungariei Laszlo Solyom

de Sorin MIHALACHE Luni, 09 Octombrie 2023 204 < 1 min citire
A murit fostul preşedinte al Ungariei Laszlo Solyom
Fostul preşedinte maghiar Laszlo Solyom, un jurist umanist implicat în tranziţia democratică şi abolirea pedepsei capitale, a încetat din viaţă, la vârsta de 81 de ani, după o lungă suferinţă, relatează agenţia AFP.
Laszlo Solyom s-a născut la 3 ianuarie 1942, la Pecs, şi a fost preşedinte al Ungariei din 2005 până în 2010, după ce a fost primul preşedinte al Curţii Constituţionale din 1990 până în 1998. Sub preşedinţia sa, Curtea Supremă maghiară a decis în legătură cu abolirea pedepsei cu moartea, avortul şi despăgubirile pentru victimele comunismului, printre altele.
Fidel principiilor sale, din 1987 a jucat un rol activ în schimbarea regimului din ţara sa, care a făcut parte anterior din blocul comunist.
Membru fondator al Forumului Democrat (MDF, conservator), partidul care a câştigat primele alegeri libere în 1990, el s-a autosuspendat imediat ce a fost chemat să facă parte din Curtea Constituţională.
Fluent în germană, franceză şi engleză, Laszlo Solyom a primit Premiul german Humboldt în 1999 şi Premiul Imre Nagy în 2003 pentru cei care au contribuit la instalarea democraţiei. 
Taguri
Articolul anterior Azerbaidjanul avertizează că Franţa va fi de vină dacă începe un nou conflict cu Armenia
Articolul următor Violenţa din Orientul Mijlociu creşte presiunea migratorie asupra UE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei