Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Administrația locală finanțează educația doar în campaniile electorale r Afirmația îi aparține lui Emilian Avramescu, consilierul juridic al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, filiala Constanța

de Simona ANGHEL Miercuri, 15 Octombrie 2008 318 3 min citire
Ședința cu directorii unităților de învățământ din județul Constanța, care a umplut, ieri, până la refuz sala de festivități a Palatului Copiilor, a debutat foarte "abrupt" cu anunțul făcut de Marius Enescu, directorul Autorității de Sănătate Publică, legat de închiderea activității Școlii din Cotu Văii.
După care, același invitat, a continuat expunându-și părerea vizavi de uniforme: "În primul rând, le consider o reminiscență comunistă, care te trimite cu gândul la înregimentare. Apoi mi se pare total ilegal să li se impună elevilor atâta timp cât, conform regulamentului, ele nu răspund voinței majorității. Și în al treilea rând, poate cel mai important, din dorința de a se obține o uniformă la preț rezonabil, se acceptă ținute realizate din materiale sintetice și înlocuitori care, purtate timp îndelungat, duc la micoze ale pielii".
Reacția majorității celor prezenți în sală a fost, dincolo de un murmur de dezaprobare: "Hai, domne, că exagerați!".
Prefectul i-a dat de lucru inspectorului general
Prezent din nou la prezidiu, prefectul Dănuț Culețu a fost foarte atent și riguros, luând notițe, dar și dând dispoziție inspectorului școlar general Marian Sârbu ca în această dimineață, fix la ora 9, să-i aducă o listă a unităților școlare care au în proximitate baruri. Aceasta ca urmare a concluziilor prezentate de comisar Iulian Mândruță în urma recentului control efectuat pe tema absenteismului în școli, ocazie cu care s-a descoperit și că elevii consumă băuturi alcoolice chiar la primele ore ale dimineții. "Voi forma un corp de control împreună cu Protecția Consumatorului, Garda Financiară și cine-o mai fi, pentru a-i sancționa pe cei care oferă băuturi alcoolice minorilor. Nu spun când, dar va fi zilele acestea!".
La rândul său, inspectorul general a solicitat tuturor directorilor o listă electronică a absențelor per elev, poate astfel vor înțelege că nu e de glumit. "Zilele trecute, am avut ocazia să constat cât de nule și neavenite sunt autoevaluările pe care vi le faceți. A venit la mine un părinte cu un elev care de la începutul școlii a stat în bancă într-o clasă a X-a, iar el habar n-avea că situația școlară din anul precedent nu-i fusese încheiată și, de fapt, era repetent".
De asemenea, prefectul a solicitat o notă care să ateste situația aprovizionării cu lemne a școlilor din județul Constanța. "Pentru că dacă mâine dă un vâj parcă văd că iar încep belelele!!!".
Primăria Târgușor refuză decontul deplasării profesorilor
Revenind la afirmația din titlu, consilierul juridic Emilian Avramescu se referea la faptul că sunt foarte mari probleme cu primăriile în ceea ce privește decontul navetei cadrelor didactice. "La Târgușor are loc un abuz inimaginabil. Acolo primarul refuză să deconteze chiar și contravaloarea motorinei folosite la microbuzul ce transportă copiii spre și de la școală. Iar la Constanța, am constatat că e foarte greu să ne întâlnim cu administrația locală când e vorba de finanțări. Îl căutăm pe Tănase de la RAEDPP de atâta vreme și nu are timp să se întâlnească cu noi! Suntem băgați în seamă doar când se-apropie campania electorală!", a conchis Avramescu.
Școala din Cotu Văii funcționează
De la 1 septembrie și până ieri, Școala cu clasele I-VIII din localitatea Cotu Văii a fost vizitată de trei ori de inspectorii Autorității de Sănătate Publică Constanța, de fiecare dată oferindu-i-se alte termene de reglare a situației dezastruoase în care se afla clădirea.
Prezent ieri la ședința cu directorii unităților școlare, Constantin Casler, directorul Școlii de Arte și Meserii Albești, de care aparține Cotu Văii, a declarat că toate problemele constatate au fost reglementate, dar că acoperișul fisurat nu afectează sălile de clasă, ci este undeva pe hol, iar grupul sanitar înfundat a fost… desfundat.
"Școala este inclusă încă din anul 2004 într-un program de finanțare europeană, motiv pentru care Primăria a considerat că e mai bine să nu investească și să aștepte din altă parte rezolvarea", a declarat Mircea Vrană, inspector școlar adjunct.
Articolul anterior Romania's financial companies jump 11% at rising bell on the BSE, following Wall Street recoup
Articolul următor Consilierii mangalioți dezbat, vineri, majorarea tarifului gigacaloriei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei