Spiritul sărbătorilor îi face pe oameni mult mai sensibili decât în alte perioade ale anului. Un gest generos, o mână întinsă celor mai puțin fericiți pot fi cele mai speciale daruri pe care le putem scoate din sacul Moșului.
- Publicitate -
Sute de copii din centrele de plasament duc dorul părinților, pe care, poate, nu i-au cunoscut niciodată, dar i-ar vrea lângă ei măcar de sărbători. La acest lucru s-au tot gândit și cititorii noștri Luciana și Andrei Vornicu, din Constanța și Costela Aioanei, din Ovidiu. Cu toții și-au propus ca în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou să încălzească sufletele unor copii aflați în centrele de plasament constănțene.
"Împreună cu soțul, m-am gândit că acesta ar putea fi darul cel mai special pe care ni l-am putea face reciproc. Avem aproape 60 de ani, iar singura noastră fiică trăiește în Spania de vreo trei ani. A venit an de an acasă de sărbători, dar anul acesta și-a propus să meargă în Elveția, împreună cu logodnicul ei. Suntem singuri și ne-am gândit la varianta asta, dar nu știm cum să procedăm" (Luciana și Andrei Vornicu, din Constanța).
"Am fost crescută de niște rude și știu ce înseamnă să nu ai părinți. De Crăciun aș vrea să avem la masă doi copii sărmani de la un orfelinat. Vă rugăm să ne spuneți ce acte ne trebuie pentru așa ceva" (Costela Aioanei, din Ovidiu).
Procedura de "adopție" temporară
"Cu orice prilej, noi suntem deschiși către toate solicitările de acest gen venite din partea comunității" - ne-a spus Mihaela Ristea, purtător de cuvânt la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. Fără a se dori cumva descurajarea unor gesturi atât de generoase, cei care doresc să le devină părinți în perioada sărbătorilor unor copii asistați trebuie să urmeze procedurile cerute de lege.
l În primul rând, solicitanții trebuie să depună o cerere la sediul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, care are sediul în Constanța, strada Decebal nr. 22. Alături de copia documentelor de identitate, a menționării adresei de domiciliu și a telefonului la care să poată fi contactați, la dosar mai trebuie depusă și o declarație privind un eventual cazier judiciar.
l Următorul pas va fi făcut de către angajații Direcției Generale de Asistență socială, care se vor deplasa personal la domiciliul doritorilor, pentru a efectua o anchetă socială. După ce aceste formalități vor fi încheiate, dacă rezultatele sunt pozitive, copiii vor pleca de mână cu noii… părinți.
Constănțenilor le pasă de copiii abandonați
Că românii sunt sentimentali și calzi în perioada sărbătorilor o demonstrează numărul mare de cereri. "Unii fac astfel de gesturi pentru prima oară, dar sunt și oameni care au păstrat și au dezvoltat legătura cu copiii noștri și îi iau ani de zile, la casele lor, și de Crăciun, și de Paște, și în week-end. Mai mult decât atât, sunt foarte mulți care, apoi, îi vizitează în mod constant la centru pe acești copii. Noi suntem deschiși, dar avem obligația să fim foarte prevăzători și să avem garanția că acești copii ajung în familii care pot să le aducă o rază de bucurie atunci când au cea mai mare nevoie de acest lucru" - ne-a mai spus Mihaela Ristea.
Este extraordinar că există printre noi și asemenea oameni. Și, cine știe, poate că, citind aceste rânduri, vor fi și mai mulți cei care se vor gândi că Nașterea Domnului poate fi o bună ocazie și pentru a-i ajuta pe orfani să trăiască un Crăciun adevărat.