Vineri, 05 Iunie 2026

Alegeri legislative în Bulgaria. GERB conduce, cu un mic avans

de Sorin MIHALACHE Luni, 03 Aprilie 2023 135 < 1 min citire
Alegeri legislative în Bulgaria. GERB conduce, cu un mic avans
Un bloc condus de partidul GERB, de centru-dreapta, al fostului prim-ministru Boiko Borisov se află pe primul loc, cu un uşor avantaj, în urma scrutinului legislativ desfăşurat, duminică, în Bulgaria, indică rezultatele oficiale parţiale publicate după numărarea a 87% din voturi, transmite agenţia Reuters.
Rezultatele scrutinului, al cincilea în numai doi ani, arată că GERB şi mica formaţiune aliată SDS au obţinut împreună 26,6% din voturi, devansând blocul reformist prooccidental condus de „Continuăm schimbarea” (PP), creditat cu 24,5%, şi partidul naţionalist prorus Renaşterea, care a întrunit 14,4% din sufragii.
Pe locul al patrulea se află partidul MRF al etnicilor turci, cu 13%, urmat de Partidul Socialist Bulgar, cu 9% din voturi.
Rezultatele scrutinului indică faptul că vor urma îndelungi discuţii pentru o coaliţie, cu puţine şanse de a produce un guvern stabil, dată fiind antipatia personală între liderii principalelor două blocuri, o situaţie ce ar putea conduce la un şaselea tur de alegeri în cursul acestui an.
Taguri
Articolul anterior Accident la Cumpăna, provocat de un bărbat beat și fără permis auto
Articolul următor Schimbare în Muntenegru. Veteranul Djukanovic pierde prezidenţialele după decenii la putere

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei