Partidul Social-Democrat danez a recunoscut miercuri că a pierdut municipalitatea Copenhaga pe care o administra din 1938, după alegeri locale marcate de un regres al acestei formațiuni conduse de șefa guvernului Mette Frederiksen, informează agenția AFP.
- Publicitate -
„Am pierdut Copenhaga“, a recunoscut Pernille Rosenkrantz-Theil, candidata social-democrată pentru primărie. „Găsesc acest lucru extrem de regretabil, însă trebuie să ne punem din nou pe picioare", a declarat ea.
În capitala daneză, partidul său a pierdut trei puncte în raport cu precedentele alegeri municipale din 2021. El a întrunit 12,7% din sufragii, mult în urma Listei Unității (alianța roșie-verde), care a obținut 22,1% din voturi, și de Partidul Popular Socialist, cu 17,9%, potrivit rezultatelor oficiale.
În prezent, sunt în curs negocieri pentru a determina cine va obține postul de primar, probabil cel ce este cap de listă al uneia dintre cele două formațiuni.
La scară națională, Partidul Social-Democrat ar urma să obțină 26 de primării. El conducea până acum 44 dintre cele 98 de primării de pe teritoriul țării.