Duminică, 07 Iunie 2026

Ambasadoarea Italiei în Australia a murit după ce a căzut de la balconul casei

de Mircea GHIȚĂ Luni, 21 Februarie 2022 210 < 1 min citire
Ambasadoarea Italiei în Australia a murit după ce a căzut de la balconul casei
Ambasadoarea Italiei în Australia a murit după ce a căzut de la balconul casei sale din oraşul Foligno, conform informaţiilor apărute duminică în presă, transmite luni dpa.
Francesca Tardioli, în vârstă de 56 de ani, se afla singură acasă sâmbătă seara când a căzut de la balcon, a informat agenţia de presă ANSA. O rudă care locuia în aceeaşi clădire a fost cea care a semnalat situaţia, iar în prezent poliţiştii cercetează circumstanţele în care s-a produs decesul.
Potrivit presei italiene, Tardioli se afla de câteva zile în oraşul natal Foligno, în apropiere de Perugia, şi urma să se întoarcă în curând la Canberra.
Cu o tristeţe infinită, Farnesina deplânge moartea Francescăi Tardioli, ambasadoarea Italiei la Canberra, şi este alături de cei dragi", a scris pe Twitter ministerul italian de externe, conform Agerpres. „Ne vom aminti de ea cu drag pentru calităţile sale profesionale şi umane admirabile de excelent diplomat în slujba statului".
Ambasada Italiei din Canberra a descris-o duminică pe Tardioli într-o postare pe Twitter drept o persoană încântătoare, un model profesional şi un promotor al drepturilor omului.
Taguri
Articolul anterior Un marinar care a căzut de pe catargul unei nave școală a murit
Articolul următor Un câine dispărut şi-a regăsit stăpâna după 12 ani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei