Sâmbătă, 06 Iunie 2026

ANAF: Eforturi pentru a asigura o funcţionare fluentă şi fără întreruperi a RO e-Transport

de Sorin MIHALACHE Vineri, 23 Februarie 2024 303 1 min citire
ANAF: Eforturi pentru a asigura o funcţionare fluentă şi fără întreruperi a RO e-Transport
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală depune eforturi pentru a asigura o funcţionare fluentă şi fără întreruperi a sistemului RO e-Transport, fiind efectuate demersuri de optimizare a performanţei şi de scalabilitate a sistemului, astfel încât să poată face faţă vârfurilor de solicitare.
„Sistemul RO e-Transport, implementat pentru reducerea evaziunii fiscale şi crearea unui mediu de afaceri concurenţial sănătos, este disponibil contribuabililor 24/7.
Astfel, codul UIT (codul generat de Sistemul RO e-Transport prin intermediul căruia se identifică bunurile aferente fiecărei relaţii comerciale care face obiectul transportului de bunuri) poate fi generat din timp, în vederea desfăşurării în bune condiţii a transporturilor rutiere de bunuri supuse monitorizării.
În conformitate cu art. 11 , alin. (1) din OUG 41/2022, pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, contribuabilii prevăzuţi de lege îşi pot obţine cod UIT cu suficient timp înaintea începerii transporturilor, evitându-se astfel eventuale situaţii ce ar putea avea ca o consecinţă directă întârzieri.
Menţionăm faptul că Sistemul RO e-Transport, ca orice sistem informatic, poate înregistra, în vârfurile de supra-solicitare, încetiniri în validarea proceselor complexe pe care le derulează. În acest sens, ANAF depune eforturi pentru a asigura o funcţionare fluentă şi fără întreruperi cu RO e-Transport, fiind efectuate demersuri de optimizare a performanţei şi de scalabilitate a sistemului, astfel încât să poată face faţă vârfurilor de solicitare fără a compromite timpul de răspuns”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ANAF. 
Taguri
Articolul anterior REABILITARE, MODERNIZARE CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN COMUNA MIRCEA VODĂ, JUDEȚUL CONSTANȚA
Articolul următor Navele din Marea Roşie, ÎN PERICOL! Rebelii houthi din Yemen afirmă că şi-au intensificat atacurile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei