Duminică, 07 Iunie 2026

Aproape 600 de persoane, salvate de pe munte în luna iulie. Au fost înregistrate 15 decese

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 23 August 2024 212 1 min citire
Aproape 600 de persoane, salvate de pe munte în luna iulie. Au fost înregistrate 15 decese
Salvatorii montani au intervenit în luna iulie în aproape 500 de cazuri, fiind salvate aproximativ 600 de persoane, dintre care peste 100 au ajuns la spital.
Potrivit Salvamont, au fost înregistrate şi 15 decese pe munte.
''Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna iulie a anului 2024, a celor 75 de formaţii Salvamont aparţinând celor 41 de structuri judeţene sau locale Salvamont din cele 25 de judeţe cu activitate de salvare montană din România. Luna iulie este o lună de vârf a sezonului de vară, fiind caracterizată printr-un număr foarte mare de turişti pe munte, fapt ce a impus asigurarea asistenţei de salvare montană la un nivel mediu, zilnic, un număr de circa 500 - 550 de salvamontişti aflându-se la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în punctele medicale şi de intervenţie din circa 90 de posturi şi baze salvamont'', se arată joi pe pagina de Facebook a Salvamont.
În această perioadă, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 481 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 585 de persoane. Dintre acestea, 113 persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă pentru transport la spital, iar 52 au fost transportate cu ambulanţele Salvamont.
Totodată, 21 de persoane au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAv, 13 prin predarea la sol a accidentatului şi 8 prin trolierea salvamontiştilor la locul accidentului.
Taguri
Articolul anterior Tusk susţine iniţiativa lui Modi de a juca rolul de mediator în războiul din Ucraina
Articolul următor Emmanuel Macron, vizită în Serbia, în zilele de 29 şi 30 august

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei