Armata iordaniană a anunțat sâmbătă că 12 persoane venind din Siria au fost împușcate de poliția de frontieră pentru că au încercat să treacă granița regatului, scrie AFP.
- Publicitate -
Cele 12 persoane au fost ucise în cursul unui schimb de focuri între paza de frontieră și un grup de 36 de persoane venite din Siria, printre care unele înarmate, și care au încercat să treacă granița iordaniană, a informat un oficial din cadrul Comandamentului general al forțelor armate.
Potrivit acestui responsabil, citat de site-ul Comandamentului general al forțelor armate, un număr neprecizat de persoane au fost rănite în aceste ciocniri, iar altele au luat-o la fugă și s-au întors pe teritoriul Siriei.
Peste două milioane de pastile de droguri au fost confiscate de poliția de frontieră, potrivit aceleiași surse.
Iordania își exprimă constant temerea că în valul de refugiați se află și jihadiști pentru a-și justifica restricțiile în primirea refugiaților sirieni aflați la granița sa, al căror număr îl estimează la aproape 16.000.