Joi, 04 Iunie 2026

Ministru britanic, surprins "în ofsaid" Arunca documente oficiale la un coș de gunoi din parc

de Cuget Liber Sâmbătă, 15 Octombrie 2011 426 < 1 min citire
Arunca documente oficiale la un coș de gunoi din parc
Ministrul britanic pentru politica guvernamentală, Oliver Letwin, a fost surprins în timp ce arunca documente oficiale la un coș de gunoi dintr-un parc londonez, a anunțat, vineri, "Daily Mirror". Ministrul a rupt și apoi a aruncat la gunoi documente despre metodele de interogare controversate ale suspecților de terorism.
Oliver Letwin a fost surprins la St James Park, în apropiere de Downing Street nr. 10, reședința premierului David Cameron, afirmă cotidianul. Acesta publică fotografiile ministrului vorbind la telefonul mobil, apoi aruncând mai multe documente, dintre care unul explică modul în care oficialii serviciilor de informații "nu au fost capabili să obțină adevărul" în timpul interogatoriilor.
"Oliver Letwin își scrie unele scrisori în parc, înainte de a merge la muncă și adeseori aruncă ciornele la coș", a afirmat un purtător de cuvânt al parlamentarului. "Nu este vorba despre documente sensibile", a adăugat el.
Letwin are un rol de consilier pe numeroase probleme pe lângă Cameron și are acces la dosarele cele mai delicate ale Guvernului.
Taguri
Articolul anterior Ungaria a cerut asistență tehnică de la FMI
Articolul următor Aleșii americani vor să condiționeze contribuția financiară la ONU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei