Poliția daneză este în căutarea unui individ înarmat care a tras asupra a doi polițiști și a unui civil în cursul misiunii lor de rutină de miercuri noapte, în celebrul cartier Christiania din Copenhaga, relatează agenția Xinhua.
- Publicitate -
Potrivit poliției, incidentul a avut loc în jurul orei locale 23,00 în Pusher Street din Christiania, autoproclamatul cartier autonom unde se vând droguri. Un individ a scos dintr-odată un pistol și a tras asupra polițiștilor în timpul misiunii lor.
Unul dintre polițiști a fost "grav rănit", fiind împușcat în cap. Ceilalți doi răniți, polițistul, care a fost împușcat în picior, și civilul, sunt în afara oricărui pericol, a declarat directorul poliției din Copenhaga, Thorkild Fogde, citat de agenția daneză de presă Ritzau.
Fogde a afirmat că suspectul este considerat "periculos". Poliția din Copenhaga a indicat că știe care este identitatea atacatorului, despre care se crede că ar fi implicat în traficul de droguri în Christiania.