Duminică, 07 Iunie 2026

Atac cu rachete asupra Israelului după funeraliile lui Sharon

de Cuget Liber Marţi, 14 Ianuarie 2014 216 < 1 min citire
Atac cu rachete asupra Israelului după funeraliile lui Sharon
Două rachete lansate din Fâșia Gaza au căzut luni în partea de sud a Israelului după terminarea funeraliilor fostului premier Ariel Sharon, fără să producă victime sau pagube materiale. Aviația israeliană a ripostat prin raiduri asupra unor tabere de antrenament ale grupărilor paramilitare palestiniene, transmit agențiile AFP și EFE, citate de Agerpres.ro.
Armata israeliană se aștepta la atacuri în ziua acestor funeralii și a desfășurat întăriri în apropierea Fâșiei Gaza, deplasând acolo și baterii suplimentare ale sistemului antirachetă Iron Dome.
Potrivit unor surse palestiniene citate de agenția EFE, avioane F-16 aparținând aviației israeliene au survolat Fâșia Gaza la scurt timp după căderea celor două proiectile pe teritoriul Israelului și au atacat baze ale grupărilor Hamas și Jihadul islamic, dar acțiunea nu s-a soldat cu victime.
În anul 2012, Israelul și gruparea Hamas au convenit asupra unui acord de încetare a focului, mediat de Egipt, prin care s-a oprit ultima ofensivă militară israeliană asupra Fâșiei Gaza, dar armistițiul este fragil și este încălcat din când în când de ambele părți.
Taguri
Articolul anterior Cum "se mișcă" Simona Halep și Horia Tecău în topurile mondiale
Articolul următor Bărbat ce transporta 500 de grame de explozibil, arestat la Paris

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei