Echipajul navei „Galaxy Leader”, capturată în noiembrie în Marea Roşie de rebelii yemeniţi houthi, este în siguranţă şi urmează să revină în scurt timp în Bulgaria, de unde este originar comandantul navei, au anunţat autorităţile de la Sofia, potrivit agenţiei AFP.
- Publicitate -
„Potrivit informaţiilor de care dispunem, marinarii sunt bine şi sunt cazaţi în momentul de faţă la un hotel", a declarat ministrul bulgar al transportului, Gheorghi Gvozdeikov. „Este în curs de organizare întoarcerea lor în Bulgaria", a adăugat acesta, fără a da alte detalii.
„Galaxy Leader” este proprietate a unei societăţi britanice deţinute la rândul ei de un om de afaceri israelian şi era închiriată de o companie japoneză în momentul sechestrării sale, pe 19 noiembrie anul trecut, cu 25 de membri de echipaj la bord, de rebeli care au declarat că acţionează în solidaritate cu locuitorii din Fâşia Gaza, pe fondul războiului dintre Israel şi mişcarea palestiniană islamistă Hamas.