Cel puțin 33 de persoane au fost ucise și alte 42 au fost rănite, ieri, într-un atentat sinucigaș comis împotriva unui centru de recrutare al armatei din Kunduz, unul dintre principalele orașe din nordul țării, au anunțat autoritățile locale.
- Publicitate -
"A avut loc un atentat sinucigaș în centrul de recrutare militară din orașul Kunduz. Primele informații menționează 33 de morți și 42 de răniți", a declarat, pentru AFP, Mehboubullah Sayedi, purtătorul de cuvânt al autorităților din provincia Kunduz.
"Majoritatea celor care au fost uciși sunt can-didați la înrolarea în armată", a adăugat el.
Afganistanul este în mod regulat afectat de atentate sinucigașe revendicate de rebelii talibani, care vizează în special armata și poliția locală.