Faycal Cheffou, suspectul în cazul atentatelor de săptămâna trecută de la Bruxelles acuzat de terorism, dar care a fost eliberat luni din detenție, și-a declarat marți nevinovăția, a informat agenția de știri Belga, care îl citează pe avocatul lui Cheffou, relatează Agerpres.ro.
- Publicitate -
Unele media spun că Cheffou este bărbatul din imaginile înregistrărilor pe camerele video de la aeroportul din Bruxelles, alături de cei doi indivizi care și-au detonat explozibilii, și că eliberarea sa este o lovitură dură dată anchetei ce a dus la arestarea mai multor persoane pentru infracțiuni mai mici în diverse locuri în Belgia și Olanda, în Italia și Franța.
El a fost însă eliberat luni pentru că indiciile care au condus la arestarea sa nu au fost susținute de probe, a afirmat procuratura. Faycal Cheffou este singura persoană care a fost acuzată până acum în legătură cu atacurile de la Bruxelles. El a fost reținut după ce un șofer de taxi l-a recunoscut în fotografii ale poliției, a precizat presa locală.
Avocatul lui Cheffou, Olivier Martins, a afirmat că clientul său a declarat că este nevinovat, se opune Statului Islamic și nu a avut nicio legătură cu teroriștii implicați în atac, a precizat agenția Belga.
Martins a insistat pe verificarea amprentelor clientului său, a ADN-ului și fizionomiei sale, relatează Belga. Imaginile video cu suspectul fugar arată un bărbat cu o constituție mai robustă decât cea din imaginile cu Cheffou prezentate de mass-media belgiană, precizează agenția citată.