Nu se putea întâmpla într-un moment mai nepotrivit: mai mulți oficiali adunați la ceremonie au experimentat pe pielea lor legea gravitației, într-o cursă neașteptată de sus în jos, potrivit
Antena3.ro
- Publicitate -
Ceremonia era ocazionată de inaugurarea unui mic pod menit să asigure localnicilor trecerea peste un râu în timpul sezonului ploios, undeva într-o zonă din Republica Democrată Congo.
Vechiul pod improvizat se scufunda adesea în timpul inundațiilor din această țară centrafricană cu circa 90 de milioane de locuitori, notează presa locală.
Așa că autoritățile au decis să facă altul nou.
La unul dintre capete a fost întinsă o panglică roșie, care urma să fie tăiată de unul dintre oficiali.
În timp ce oficialii se aflau pe pod, un alt grup de oameni s-a adunat jos, pentru a asista la inaugurare.
Podul s-a rupt în două, aparent din cauza greutății celor aflați pe el, exact în momentul în care a fost tăiată panglica.