Poliția ungară a interogat o a treia persoană în legătură cu accidentul industrial produs la 4 octombrie în vestul Ungariei, unde mai multe sate au fost inundate de o scurgere de noroi roșu toxic în urma unei avarii la rezervorul de reziduuri al unei uzine de alumină, informează DPA consultată de Agerpres.
- Publicitate -
Suspecta, Jozsefne F., era responsabilă cu protecția mediului și activitatea de laborator în cadrul Hungarian Aluminium (MAL) Ltd, deținătorul uzinei, potrivit unei declarații a poliției.
Între timp, reprezentanți ai MAL Ltd s-au întâlnit cu cei ai locuitorilor din satele vecine care au fost grav afectate de scurgerea de noroi toxic ce a acoperit o suprafață de aproximativ 40 de kilometri pătrați.
Unul dintre proprietarii MAL Ltd a indicat deja că firma oferă compensații de 1,5 miliarde de forinți (7,5 milioane de dolari) celor afectați de accident. Acești bani vor fi plătiți în decurs de cinci ani, a explicat președintele MAL Ltd Lajos Tolnay într-un interviu difuzat de vineri pe site-ul boon.hu, citat de Agenția Agerpres.
Premierul Viktor Orban a declarat că oricine va fi găsit vinovat de neglijență sau responsabil într-un fel de acest dezastru va suporta "cele mai dure consecințe posibile".
Directorul MAL Ltd, Zoltan Bakonyi, a fost arestat și interogat săptămâna trecută. El a fost eliberat după două zile deoarece tribunalul a respins cererea poliției de arest preventiv, considerând insuficiente dovezile în această etapă a anchetei.
Nouă persoane au murit și peste 120 au avut nevoie de spitalizare după ce un milion de metri cubi de noroi toxic s-au scurs de la rezervorul de deșeuri al uzinei de alumină din Ajka, vestul Ungariei.