O știre apărută ieri dimineață pe agenția de presă Newsin anunța instituirea sechestrului asigurator pe averea primarului Constanței Radu Mazăre.
- Publicitate -
Ulterior, reprezentanții DNA nici nu au confirmat, dar nici nu au negat acest fapt. Ei au ținut să precizeze că în ceea ce privește comunicarea actelor procedurale dispuse de procurori pe parcursul urmăririi penale, ele se înscriu în sfera informațiilor exceptate de la liberul acces la informațiile de interes public. Surse judiciare confirmă însă demararea procedurile de instituire a sechestrelor pe bunurile persoanelor cercetate.
În același comunicat de presă al DNA se arată că informațiile potrivit cărora procedura de aplicare a sechestrului asigurător s-ar fi derulat în cursul nopții de 27/28 februarie a.c., la acțiune fiind mobilizați toți polițiștii Secției a II-a din cadrul DNA, sunt eronate.
"În conformitate cu reglementările Codului de procedură penală, aceste măsuri nu se efectuează în cursul nopții, iar participarea întregului efectiv de ofițeri de poliție judiciară la această acțiune nu poate fi dispusă, deoarece ar putea periclita celelalte activități ale Secției II-a", se mai precizează în același comunicat.
Pe de altă parte, agenția de presă NewsIn susține că procurorii DNA au început procedurile de instituire a sechestrului asigurător pe bunurile mai multor persoane cercetate în dosarul în care primarul Constanței, Radu Mazăre, este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu retrocedarea unor terenuri.
Aceste persoane dețin bunuri atât în Constanța, cât și în București. Mai mult, se precizează că această procedură de instituire a sechestrului este în curs de desfășurare, potrivit unor surse judiciare. Acestea susțin că instituirea sechestrului a durat foarte mult întrucât ofițerii de poliție judiciară ai DNA nu i-au găsit acasă pe o parte din învinuiții din dosar.
Potrivit procedurii, învinuitul trebuie să semneze procesul-verbal prin care ia la cunoștință de faptul că i s-a instituit sechestru pe avere. Înainte de semnarea procesului-verbal, procedura prevede că procurorii înștiințează Cartea Funciară despre faptul că au instituit sechestrul pe bunurile persoanelor.
Prejudiciu evaluat de specialiști la 100 milioane de euro
Primarul orașului Constanța, Radu Mazăre, a fost audiat în acest dosar pe 8 august 2007, timp de o oră și jumătate, de procurorii anticorupție. La ieșirea din sediul DNA a declarat că în această cauză se consideră nevinovat. Primarul municipiului Constanța a anunțat, în septembrie 2007, că va cere, prin avocații săi, recuzarea procurorului DNA care îl anchetează în dosarul privind vânzarea terenului de sub cazinoul din Mamaia și va depune plângere pentru cercetare abuzivă pentru folosirea unui expert judiciar suspendat de Ministerul Justiției. Primarul Constanței, Radu Mazăre, a mai declarat că procurorul DNA care instrumentează dosarul s-a folosit de un raport de constatare întocmit de Cătălin Cucoară, fost director adjunct la Oficiul de Cadastru în Constanța, expert tehnic judiciar, angajat la DNA ca specialist.
Edilul a spus că procurorul l-ar fi folosit pe acest specialist, care a calculat un prejudiciu de 100.000.000 de euro, ce ar fi subevaluat terenul în momentul în care a fost retrocedat și, ulterior, s-a vândut terenul de sub cazinoul din stațiunea Mamaia.
Primarul a spus că acuzarea sa pentru abuz în serviciu de către procuror se bazează pe raportul semnat de acest specialist.
Retrocedări și schimburi de terenuri
Procurorii DNA i-au adus la cunoștință, în august 2007, primarului Constanței, Radu Mazăre, că este cercetat pentru abuz în serviciu și asociere în vederea comiterii de infracțiuni și că cercetările în această cauză au fost extinse cu privire la alte fapte legate de retrocedarea sau schimbul unor terenuri.
În dosar sunt avute în vedere mai multe schimburi de terenuri din Constanța și Mamaia, vânzarea unui teren din zona Cazinoului din Constanța și o licitație organizată pentru achiziționarea de instalații electrice destinate împodobirii orașului cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Ancheta efectuată de DNA vizează mai mulți notari și angajați ai Primăriei și Consiliului Județean Constanța.
Printre aceștia se numără edilul Radu Mazăre, președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Daniel Constantinescu, directorul Administrației Publice, Constantin Racu, directorul Direcției Patrimoniu, Ramona Dospinescu, consilierul juridic, Bogdan Ghițulescu și Cristian Talpău.
Totodată, investigațiile se fac și cu privire la diverse persoane care ar fi făcut notificări la Legea 10/2001 către administrație pentru obținerea unor terenuri și care se pare că, în înțelegere cu Primăria Constanța, ar fi convenit să primească bani la o valoare subevaluată.
Radu Mazăre a declarat ieri că nu a fost informat oficial că procurorii ar intenționa să-i pună sechestru pe avere, dar a confirmat că avea informații legate despre începerea unei astfel de proceduri. "Până la ora actuală nu am fost informat oficial nici eu, nici avocații mei, că DNA ar intenționa să instituie sechestru pe averea mea. Faptul că ați fost informați dumneavoastră și eu am aflat din presă denotă un singur lucru, DNA a început campania electorală", a mai declarat, ieri, Radu Mazăre.