Trupurile neînsuflețite ale victimelor din avionul malaezian au fost luate duminică de la locul prăbușirii, în estul Ucrainei, de către separatiștii proruși care au pus condiții inacceptabile Kievului pentru a permite accesul experților internaționali, relatează duminică AFP.
- Publicitate -
Niciun cadavru nu mai era vizibil duminică dimineață la locul prăbușirii avionului, iar combatanții rebeli care îl păzeau, împiedicând accesul inspectorilor internaționali, păr să-l fi părăsit, notează AFP, precizând că la fața locului domnea o mare confuzie.
Un purtător de cuvânt militar din partea ucraineană a afirmat că autoritățile de la Kiev știu doar unde se află 38 de cadavre, care au fost transportate la un spital regional, dar că acestea nu știu unde se află celelalte trupuri neînsuflețite, scrie Agerpres.Un oficial de rang înalt din autoproclamata Republică Donețk, Serghei Kavtaradze, a afirmat că toate cele 196 de cadavre găsite au fost încărcate în vagoane la Torez, urmând să fie transportate într-un oraș din estul regiunii Donețk.
"Vor sta acolo până când vom stabili ce să facem cu ei. Îi așteptăm pe experți", a spus el, precizând că nu înțelege de ce aceștia nu sosesc.