Ați auzit de meseria de "arhondar"? Dar de cea de "defectolog"? Sunt ocupații recunoscute în România. Unele stârnesc râsul: "preparator ulei de copite", "defectolog", "fascinar", "incinerator", "prăjitor minereu", "stereotipar", "vestitor". Altele au iz penal, cum ar fi cămătăria.
- Publicitate -
Pentru unele, am găsit explicația în dexonline. Așa am aflat că "defectologia" este ramura pedagogiei care se ocupă cu metodele de educație a copiilor cu defecte fizice sau intelectuale, iar "stereotiparul" este un procedeu de multiplicare a zațului sau a clișeelor tipografice în forme solide. În schimb, cuvântul "fascinar" nu este de găsit nici în dicționar.
Dacă cineva se recomandă a fi "jonctor" să știți că el este muncitor specializat în legarea cablurilor electrice. În dexonline nu am găsit nicio explicație pentru meseria de "chevrasameș", nici pentru cea de "melanjorist".
Vrăjitoria este recunoscută de statul român, de vreme ce un român poate primi bani pentru meseria de "magician". Pentru a reuși să stârnești și să gonești vânatul îți trebuie multă îndemânare și tocmai de aceea "gonacii" se pot bucura de o carte de muncă.
Băuturile fine au avut întotdeauna căutare printre români, tocmai de aceea unii s-au specializat în "preparatori șampanie și vermut". Sunt meserii ca oricale altele, recunoscute de Ministerul Muncii.
Ce facem însă cu "somelierii"? Dar cu "fermantatorii de oțel"? Dar cu "șnuruitorul jaqard"? Dar cu "decantominatorul"? Dar cu "râmarul poleitor"?
Ciudat este faptul că statul nostru recunoaște meseria de ... "ranger". Conform dicționarului, rangerul este un soldat dintr-un corp de elită al armatei americane. Totodată, "imam" –ul, adică preotul sau prelatul musulman, precum și "muezimul" – preotul musulman care anunță din minaret ora rugăciunii au devenit pentru români... ocupații.
Și cămătarii care dau bani cu împrumut la colț de stradă pot spune că au o meserie conform clasificării meseriilor.
Până și a fi primar este tot o meserie. O meserie pe care unii ar trebui s-o învețe înainte de a se instala în scaunul de edil.
Până la urmă la ce folosește o listă cu câteva mii de meserii? Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă ne-au spus că o astfel de clasificare are scop statistic. Se poate cunoaște astfel, pe baza obiectului de activitate principal al unei firme, care sunt ocupațiile românilor. Fie și dacă sunt 10 oameni care au o anume meserie, este necesar ca munca respectivă să fie cuprinsă în tabelul oficial al meseriilor. În felul în care s-a încercat arhivarea tuturor activităților care se derulează pe teritoriul țării noastre, un agent economic nu se mai poate plânge de faptul că nu găsește un corespondent care să fie trecut pe cartea de muncă al unui angajat.
Nomenclatorul meseriilor se actualizează periodic și numai la o singură modificare, spun cei de la AJOFM, au primit cod mai multe meserii din domeniul financiar bancar.